Trăim vremuri în care solidaritatea e cheia. Nu există altă posibilitate decât să punem la comun priceperea fiecăruia și resursele pe care la avem, ca să putem trece cu bine peste această perioadă.

Motiv pentru care grupul Ringier oferă GRATUIT spațiu publicitar pentru tot ceea ce înseamnă activități care ajută oamenii. Companii sau inițiative civice care încearcă să facă mai ușoară perioada aceasta pentru fiecare dintre noi. Cei care sunt în linia întâi și care nu și-au oprit activitatea pentru că oamenii au mare nevoie de ei. De exemplu, cei care aprovizionează cu alimente sau medicamente oamenii vulnerabili, cei care confecționează și distribuie materiale necesare luptei cu Covid-19, sau chiar cei care oferă confort și sprijin psihic celor de acasă dându-le acces la cărți, filme sau muzică.  Sunt o mulțime de exemple de oameni și activități care îi pot ajuta pe ceilalți în vremurile acestea dificile.

Suntem alături de ei și vom funcționa ca o voce care să ducă mai departe mesajul lor. Îi vom ajuta să ajungă și mai repede la oameni, să găsească sprijin și în altă parte, să îi inspire și pe ceilalți să facă bine.

— Dacă ești parte dintr-un astfel de grup sau dacă știi pe cineva care are nevoie să dea mai departe binele, scrie-ne pe adresa [email protected] si trimite-ne campania ta (format publicitar 300×250, 970×250 pixeli, maxim 100kb, si linkul de destinatie www.campanie-client.ro) și te vom contacta pentru a-ți pune la dispoziție spațiu publicitar pe site-urile noastre. —

* Selectarea campaniilor se va face in functie de mesajele transmise si implementarea campaniilor se va face in ordinea trimiterii mailurilor