Iese cremoasa si foarte satioasa! Unde mai pui ca se face foarte usor. Uite cat de repede prepari o placinta rapida cu pui si ciuperci, o reteta pe care o incropesti in cel mult 30 de minute de cand te apuci de treaba!

Placinta de pui cu ciuperci

800 g piept de pui 3 linguri ulei de masline 1 lingura unt 4 fire ceapa verde sare piper un praf nucsoara 2 frunze de dafin 1/2 lingurita cimbru 2 maini ciuperci 2 linguri smantana 1 lingura cu varf faina 1 lingurita mustar 300 ml supa de pui 1 pachet aluat foitaj 1 ou 2 linguri lapte
Mod de preparare:

1. Taie pieptul fasiute si frige-l intr-o tava sau tigaie de cuptor mai adanca, asezata pe ochiul aragazului, in uleiul incins si untul topit, pana cand se rumeneste bine pe toate partile.

2. Adauga ceapa verde taiata fin, sare si piper, nucsoara macinata, 2 frunze de dafin, cimbrul, 2 maini de ciuperci taiate felii.

3. Agita ingredientele pana cand ciupercile se inmoaie, apoi adauga smantana, faina, mustarul si 300 ml de supa de pui (poti inlocui cu 300 ml apa+un cub, supa concentrata de pui).

4. Amesteca si lasa ingredientele la foc mic-mediu pentru 6-7 minute. Asaza un strat de foitaj deasupra si intoarce-i marginile catre interiorul tavii.

5. Unge placinta rapida cu pui si ciuperci cu un ou batut cu putin lapte si da placinta la cuptor pentru 15-18 minute la 200 de grade.