Zilele însorite sunt perfecte pentru a le petrece în aer liber, mai ales dacă suntem înconjurați de familie și prieteni. Printre cele mai populare activități în natură din perioada verii sunt picnicurile și grătarele. Însă pe cât de repede se încinge distracția, pe atât de neașteptat se pot întâmpla lucruri care pot strica atmosfera plăcută. Cum ar fi ca bacteriile neprietenoase să se strecoare pe alimente și să-ți provoace toxiinfecție alimentară

Chiar și atunci când crezi că ți-ai luat suficiente măsuri de protecție împotriva contaminării surselor de apă sau a alimentelor, greșelile se pot strecura. Iar temperaturile ridicate și expunerea mâncării în bătaia razelor de soare reprezintă condițiile ideale pentru dezvoltarea și multiplicarea bacteriilor și a altor microorganisme care pot provoca durere de cap, stări de greață, vărsături, diaree, crampe abdominale, vertij, stare de leșin și o senzație generală de rău. Astfel de manifestări sunt specifice toxiinfecției alimentare, o afecțiune de natură digestivă mult mai preponderentă în sezonul estival. 

Fiindcă ne dorim să ai parte de momente plăcute în aer liber, ne-am gândit să-ți oferim câteva sfaturi de siguranță alimentară pe care să le respecți în această vară, atunci când gătești în aer liber. Nu strică niciodată să fii extra-prevăzător! ?

  1. Respectă regulile de igienă personală

Când gătești în aer liber, mediul înconjurător nu mai este atât de bine controlat ca în propria bucătărie. Sursele de apă reprezentate de un pârâu, lac sau râu ar putea fi la fel de bine contaminate cu bacterii dăunătoare. Ai grijă să-ți iei mereu la tine sticle de apă potabilă dintr-o sursă de încredere. 

Dacă nu ai la îndemână o sursă de apă, un dezinfectat pentru mâini pe bază de alcool este la fel de potrivit pentru îndepărtarea bacteriilor. 

  1. Nu expune direct produsele lactate, carnea crudă și ouăle în bătaia soarelui

Procedează la fel și cu alimentele semi-preparate. Cu cât le ții la umbră, ferite de razele puternice ale soarelui și umezeală, cu atât vei diminua riscul contaminării acestora cu bacterii patogene. 

  1. Nu consuma preparate care implică folosirea de ouă crude

Ouăle sunt principalul aliment incriminat de toxiinfecție alimentară, mai ales dacă anumite feluri de mâncare implică folosirea lor în stare crudă. Ouăle crude pot conține Salmonella, una dintre bacteriile răspunzătoare pentru apariția toxiinfecției alimentare. Pentru a distruge această bacterie, este bine să fierbi oul cât mai mult, timp de 8 minute, pentru ca gălbenușul acestuia să fie tare. Abia apoi poți folosi cu încredere oul în salate. 

Maioneza este un sos care sporește riscul de toxiinfecție alimentară în perioada verii, în special dacă este lăsată mai mult de 2 ore la temperatura camerei sau este expusă în lumina directă a soarelui prea multă vreme. 

  1. Evită să amesteci legumele, fructele și carnea crudă

Atunci când prepari mâncăruri în aer liber, este foarte tentat să folosești același set de instrumente de bucătărie pentru diferite categorii de alimente. Însă dacă vrei să previi contaminarea încrucișată a alimentelor, este mai înțelept să folosești ustensile diferite pentru legume și carne. Dacă nu ai la dispoziție mai multe seturi de ustensile, asigură-te că le speli după ce ai terminat de tăiat legumele, iar apoi le poți folosi pentru a pregăti și carnea. 

Carnea crudă, în special, poate fi contaminată de bacterii precum Salmonella și Campylobacter, de aceea este bine să o ții separată de alimentele care nu trebuie gătite.

  1. Verifică temperatura cărnii preparate pe grătar

Grătarele sunt o tradiție în sezonul estival. Dar pentru a evita apariția manifestărilor asociate toxiinfecției alimentare, ai grijă să iei un termometru la tine, pentru a verifica în mod constant temperatura cârnaților, hamburgerilor, a cărnii de pasăre de curte, care ar trebui să fie de aproximativ 75 ° C la mijloc.

  1. Spală bine produsele proaspete

Salatele, fructele și legumele fac parte din această categorie. Înainte de consum, asigură-te că le-ai spălat în întregime, sub un jet de apă potabilă. De asemenea, produsele proaspete trebuie ținute la frigider, pentru a nu se deteriora din cauza temperaturilor mult prea ridicate. Atunci când ești la picnic sau grătare în aer liber, e bine să ai cu tine și un mini-frigider portabil, pentru acele grupuri de alimente care trebuie păstrate la răcoare.  

În ciuda acestor măsuri de siguranță, contaminarea alimentelor și băuturilor cu bacterii nu poate fi prevenită în totalitate, motiv pentru care este bine să-ți mai iei încă o măsură de siguranță:

  1. Poartă în geantă o cutie de FILTRUM®

FILTRUM® este un supliment alimentar natural care funcționează ca un burete la nivel intestinal. Cu o formulă bazată pe lignină hidrolizată, FILTRUM® elimină din intestine bacteriile și agenții patogeni responsabili pentru apariția unor manifestări precum: durere de cap, stare de greață, vărsături, diaree, crampe abdominale, vertij, senzație generală de rău. Atunci când te confrunți cu astfel de manifestări te poți baza pe FILTRUM®, care te poate ajuta să-ți recapeți starea de bine, prin ameliorarea disconfortului general cauzat de ingestia unor microorganisme dăunătoare.

Toxiinfecția alimentară este exact opusul distracției în sezonul de vară, dar cu aceste sfaturi în minte, te vei putea bucura de mâncare apetisantă și în zilele toride, și vei ști exact cum să ții germenii și bacteriile neprietenoase la distanță.