1. Cannelloni se fierb în apă cu sare pentru patru minute, cu mare atenţie să nu se lipească de oală. Se scot și se pun la scurs. Trebuie să fie elastici, dar să nu se rupă.
  2. Se rumenește kaizerul (jambonul) tăiat fâșii și se scoate din tigaie. În grăsimea rămasă, se călește ceapa până se înmoaie un pic, apoi se pune usturoiul tăiat feliuţe și, după 2 minute, spanacul deja fiert, pe deasupra. Se prăjesc împreună la foc iute încă 2-3 minute. Lăsăm umplutura să se răcească.
  3. Într-un castron, amestecăm urda cu oul și adăugăm tot kaizerul, cu excepţia câtorva felii pentru decor. Se adaugă aici spanacul răcorit și se potrivește totul de gust. Se umplu cannelloni cu acest amestec.
  4. Într-un vas termorezistent se pune un strat de sos de roșii (sau roșii în sos sau chiar roșii proaspete mărunţite) și se presară busuioc proaspăt.
  5. Se aliniază cannelloni și se ung pe deasupra cu smântâna în care se amestecă parmezanul. Se mai pune un strat subţire de sos de roșii, peste care se decorează cu feliuţe de kaizer și jumătăţi de roșii cherry.
  6. Se dă la cuptor totul până se rumenește bine (30-35 de minute).
  7. Se servește cald.