De câte ori ne gândim perdele, mulți avem în minte acele decoruri fascinante ale palatelor din 1001 de Nopți.  Ca să facem o introducere scurtă, perdelele erau o parte importantă din încăperile sultanilor sau ale prințeselor. Aceste perdele erau de fapt pânze mari din voaluri și mătase, acoperite cu fire de aur uneori, în culori mirobolante. Acestea aveau un rol de decor, dar și de a oferi intimitate celor care se ascundeau printre ele. În plus, perdelele aveau și scopul de a proteja încăperile palatelor de arșița deșertului. Trebuie să știm însă că perdele au o istorie foarte veche, de milenii, și au fost folosite de egipteni, vechii greci și de romani. Acestea aveau inclusiv rolul de a compartimenta camerele și chiar de a oferi un mediu cald în lunile mai reci. Deși în tendințe moderne de decorare, unele persoane nu mai folosesc perdele, acestea sunt încă foarte populare și oferă oricărui spațiu o notă caldă și originală. Acestea vor decora, vor oferi intimitate și protecție împotriva privirilor nedorite – asta este ceea ce au în comun toate perdelele. Există însă diferite stiluri și modele, dintre care poți alege pe cele care se potrivesc perfect în casă ta.

Perdelele, așa cum  am menționat, îndeplinesc simultan mai multe funcții importante – estetice, practice și de protecție. Un tip de perdea ales în mod corespunzător va completa atmosfera, va adăuga confort, va proteja încăperea de lumina soarelui atunci când ai nevoie să te odihnești, îți va permite să evadezi în intimitatea casei tale, ferit de privirile exterioare, îți va oferi un sentiment de siguranță și bunăstare. Din toate aceste motive, alegerea unui tip potrivit de perdea nu trebuie subestimat. Așadar, în cele ce urmează vom vedea ce să urmărești și ce să nu uiți atunci când alegi perdelele pentru locuința ta.

1. Determina-i scopul principal

La început, ar trebui să determini scopul principal pentru care dorești să cumperi perdele noi. Aceste articole textile trebuie să fie o extensie a decorului păstrând în același timp stilul existent, fie el modern, tradițional sau rustic. Sau îți dorești să evidențiezi o anumită parte a spațiului sau să acționezi împotriva luminii într-o zonă prea luminoasă, care ce te face să te simți inconfortabil în timp ce stai în ea? Sau, îti dorești perdele pentru că te vor ajuta să-ți ții încăperea caldă sau răcoroasă, în funcție de perioada anului? În acest moment, este important să ne amintim că nu toate perdelele din casă sunt neapărat la fel – fiecare cameră poate necesita o perdea cumpărată pentru un scop diferit. Toate acestea trebuie gândite bine. Așadar, determină pentru ce dorești perdeaua înainte de a merge la următorul pas.

2. Măsoara ferestrele

Înainte de achiziția propriu-zisă, trebuie să măsori ferestrele astfel încât să poți alege o perdea care să aibă exact dimensiunea potrivită, să se potrivească perfect și să acopere întreaga fereastră. În același timp, te va ajuta cu orientarea atunci când alegi o galerie sau o șină pentru perdea potrivită, care să nu fie prea lungă sau prea scurtă – dacă galeria sau șina nu se potrivește, nici perdeaua nu va sta cum trebuie. De asemenea, măsoară înălțimea încăperii. Standardul este de 240 cm însă la casele boierești de odinioară zidurile interioare sunt mai înalte. Sau casele bătrânești ale bunicii de la țară pot avea înălțimi mai mici. Măsoară bine și apoi decide atât lățimea, cât și înălțimea perdelei.

3. Alege o culoare

Alegerea culorii perdelei este unul dintre cele mai importante aspecte atunci când iei o decizie. Asta pentru că este un factor care te va ajuta vizibil la evidențierea sau, dimpotrivă, la temperarea încăperii și decorului per ansamblu. Tonul de culoare trebuie să se potrivească cu cel al culorii pereților, cu canapeaua sau pernele de pe ea. Dacă dorești ca perdeaua să se amestece, alege o culoare care să se potrivească cu culoarea peretelui. O altă alternativă este alegerea unui ton care să contrasteze cu celelalte, care va crea un efect vizual interesant și va evidenția și diferenția locul unde va fi amplasată perdeaua. Pentru asta trebuie să consulți o paleta de culori care se îmbină armonios, atât ca subtonuri cât și ca nuanțe contrastante. Poți alege din gama de perdele Marady Design pentru întreagă locuința. Sunt perdele realizate pe comandă și nu trebuie să te deplasezi la magazin sau în altă parte. Pentru că vorbim de perdele de lux, echipa de la Marady design se va deplasa la tine acasă pentru a măsură exact dimensiunile acestora.

4. Gândește-te la stil

Există mai multe tipuri de perdele, realizate din materiale și cu modele diferite. Fiecare dintre ele se potrivește unor scopuri și nevoi diferite, care trebuie luate în considerare la alegere. Țesăturile de mătase vor servi drept decor, așa că o perdea din acest material prețios va adăuga o notă de eleganță și modernitate. Pentru a menține un stil natural, moderat, serios, bumbacul este grozav, deoarece păstrează și căldura în interior. Dacă dorești să lași lumina să intre în cameră, alege o țesătură transparentă sau dantelată, care face un compromis între transmisia luminii și intimitate. Catifeaua și țesăturile grele similare sunt utilizate pe scară largă în dormitoare, deoarece perdelele realizate din ele nu permit luminii să treacă după ce au fost trase și permit un somn liniștit într-o camera întunecata.

5. Planifică

Atunci când măsori și iei în considerare, evită improvizația și asigura-te de faptul că vei face o planificare responsabilă pentru a fi sigură că aduci perdelele potrivite în casa ta. Alege acele perdele care vor decongestiona spațiul și se potrivesc în el, mai degrabă decât să-l sufoce și să dea impresia de exces și haos. 

Perdelele sunt acel obiect textil care, după cum vezi, nu trebuie să lipsească din locuință. Vor da originalitate și îți vor oferi intimitatea în locuința. Alege acele perdele care îți vor înfrumuseța casa și te vor face să te simți ca Șeherezada în 1001 de Nopți.