Oricare persoană merită să aibă parte de odihna și liniștea binemeritate după o viață lungă în care a muncit și a făcut tot posibilul pentru că cei din jurul sau să nu ducă lipsă de nimic și să realizeze cât mai multe dintre lucrurile pe care și le-a dorit. Și astfel, vine rândul celor tineri, copii și nepoți, să aibă grijă de diversele nevoi ale celor în vârstă astfel încât și aceștia să se poată bucura de perioada vârstei a 3-a, fără nicio grijă.

Având o viață activă, plină de lucruri cu care să ne preocupăm zi de zi, devine fără îndoială dificil să renunțăm la unele dintre acestea și să începem altele noi, care să nu mai fie atât de greu de realizat sau care să ne supună la efort fizic sau psihic la fel de mari. Pe de altă parte, există activități pe care le putem face și pe care este indicat să le facem la orice vârstă, asemeni mișcării zilnice, efort fizic moderat, să mâncăm sănătos și la ore corespunzătoare, astfel încât să avem o viață cât mai sănătoasă și o condiție fizică cât mai bună.

Ca și copiii, și cei bătrâni sunt uneori mai predispuși la răceli și viroze, în special dacă au un stil de viață sedentar și nu au grijă de sănătatea lor. Este nevoie astfel de anumite tratamente medicamentoase și timp petrecut în spital sau în centre medicale însă aceste lucruri nu garantează că o persoană vă căpăta un sistem imunitar mai puternic și că nu va păți din nou la fel.

Datorită perioadei în care trăim, devine din ce în ce mai dificil pentru multe persoane să petreacă mai mult timp alături de ceilalți. Acest lucru este valabil mai ales pentru bărbați, cei ce urmăresc să aibă locuri de munca mai bine plătite astfel încât să poată întreține familia chiar și atunci când soția nu poate munci. Iar aceste locuri de munca pot presupune și deplasarea în alte orașe sau chiar în afara țării uneori și astfel, timpul petrecut împreună este destul de scurt. Acest lucru este valabil și în cazul celor în vârstă, unde copii sau nepoții nu dispun de atât de mult timp pe care să îl poată petrece cu ei și nici cazurile în care întreagă familie locuiește împreună nu mai sunt atât de dese.

O soluție optimă, în a le oferi seniorilor o viață cât mai simplă, ușoară și în care să nu renunțe la ce le place dar mai ales, să aibă la dispoziție persoane care să le poată ajuta și să le fie aproape când se simt singure este cazarea acestora în cadrul unui cămin de bătrâni. Iar în cadrul unui camin de batrani Senior Center modern și specializat, pe care pe care le putem găsi în numeroase orașe acum, cei bătrâni au parte de cele mai bune condiții în ceea ce privește cazarea, alimentația, posibilitățile de socializare, învățare dar și tratamente speciale și nu numai.

Din dorința de a le oferi celor ajunși la vârsta a 3-a cele mai bune condiții și de a le permite să facă parte dintr-o comunitate dinamica și primitoare, centrele dispune de dotări moderne și de buna calitate dar și de opțiuni pe care aceștia le pot alege atunci când se cazează. Vorbim practic de diverse pachete, prin care pot beneficia de anumite aspecte sau nu. Se poate opta astfel pentru camere private, cu un singur pat, dar și pentru camere comune, în care să locuiască mai multe persoane. Acestea sunt echipate cu tot ceea că este nevoie, de la sisteme de climatizare și Tv-uri până la obiecte de mobilier necesare, sisteme de încălzire eficiente și nu numai.

Pentru că totul să fie cât mai ușor, personalul se ocupă de colectarea și spălarea articolelor vestimentare și a altor accesorii. În același fel, și curățenia în cameră este realizată profesional, de personalul centrului.

Cum alimentația este deosebit de importantă, mai ales că de la o persoană la alta pot exista alergii, condiții medicale care nu le permit să mănânce ceva anume sau limitări impuse de medici, preparatele trebuie realizate cu grija, de bucătari pricepuți și care să țină cont de toate acestea. Un centru de seniori modern și bun dispune de cantine sau restaurante echipate corespunzător și cu personal cu experiență, în ceea ce privește bucătării în special.

În cadrul unui astfel de cămin se cazează și persoane ce suferă de diverse boli și afecțiuni și au nevoie de ajutor specializat zilnic. Acestea sunt cazate în camere personale și se poate opta de la un centru la altul și de facilitățile necesare, precum paturi medicale sau diverse echipamente.

Clădirile și statul în interior nu sunt însă suficiente și astfel, este nevoie și de spații în aer liber cât mai întinse, în cadrul cărora seniorii să poată face mișcare, să poată petrece timpul sub lumina soarelui pentru a se bucura de natura și de zilele călduroase de vară sau se cele răcoroase de primăvară.

Și programele de vizita trebuie să fie flexibile, dat fiind faptul că multe persoane poate că vin de la distanțe mari sau în puținul timp liber pentru a-i vedea și a petrece timp împreună, pentru a le mai spune noutățile și a le asculta dorințele. Astfel, există ore bine definite și îndelungate în care familiile sau rudele seniorilor îi pot vizita și pot petrece timp cu aceștia. Nu vă fi nevoie astfel că nimeni să renunțe la ceva anume.