Prăjitură cu iaurt
1. Pentru spuma de ciocolată, se pune foaia de gelatină la înmuiat în apă rece. Doar 150 ml frişcă lichidă se bate pentru a obţine frişca, iar frişca lichidă rămasă se pune pe foc împreună cu ciocolata ruptă bucăţele. Se lasă apoi să se răcească, se amestecă cu frişca bătută şi, la final, cu gelatina bine scursă de apă. Se toarnă acest amestec într-o tavă uşor umezită cu apă. Se dă la rece până ce se prepară spuma de iaurt.
2. Pentru spuma de iaurt, gelatina se pune la înmuiat în lapte uşor călduţ. Iaurtul se mixează cu zahărul, se adaugă gelatina bine desfăcută în lapte şi, la final, se pun felioare de banane. Se amestecă uşor şi se toarnă peste spuma de ciocolată.
3. Tava se lasă la rece pentru 3 ore şi, în momentul servirii, se porţionează şi se serveşte cu ciocolată rasă.