Pune o porție în plus la masă! Acum, te poți alătura Organizației Salvați Copii și celor de la PENNY în efortul lor menit să îi ajute pe copiii din centrele educaționale să aibă o viață mai bună.

Te poți bucura de niște super produse, în timp ce faci o faptă bună cumpărând cele mai bune caserole de sticlă de la PENNY. Cumpără una sau mai multe caserole, iar o parte din banii obținuți se vor transforma într-o masă caldă zilnică timp de două luni, pentru cei 100 de copii din centrele Salvați Copiii din Timișoara.

Pune o porție în plus la masă – Fă o faptă bună în timp ce te bucuri de prospețimea meselor planificate!

Anul trecut, mai bine de un milion și jumătate de copii din România se aflau în risc de sărăcie sau excluziune socială. Procentul familiilor care nu-și permit nici măcar odată la două zile o masă nutritivă (cu carne, pui, pește sau proteină vegetală echivalentă) a crescut cu 2,2% față de anul anterior.

Tocmai de aceea, ne-am dorit să oferim atât clienților noștri un produs de calitate, dar și un sprijin financiar atât de necesar copiiilor aflați într-o situație dificilă. La PENNY, economisim bani, nu dragoste!

Colecția care include șapte caserole este perfectă pentru persoanele care vor să păstreze gustul delicios al preparatelor în cele mai bune condiții.

Mai mult decât atât, în aceste caserole de sticlă poți să pregătești, să încălzești, să coci și să gătești. Multitasking într-un singur vas! 

Pentru fiecare 20 de lei cheltuiți cash în magazinele PENNY primești un punct bonus. În cazul în care folosești cardul, primești câte două puncte bonus pentru fiecare 20 de lei cheltuiți. În momentul în care strângi cinci puncte, plătești cu 50% mai puțin decât prețul standard. Promoția este valabilă în perioada 3 noiembrie 2021 – 25 ianuarie 2022.