Mai devreme sau mai tarziu, fiecare dintre noi descopera cate un sortiment de pizza delicios, sau chiar mai multe. Iar atunci cand vrei sa reproduci pizza ta preferata, ar fi bine sa stii cateva trucuri care te pot ajuta sa obtii cea mai buna pizza pe care o poti face in casa.

1. Totul conteaza

De la faina pana la tipul de drojdie, de la temperatura din camera pana la cea din cuptor, fiecare detaliu conteaza si influenteaza calitatea blatului tau de pizza. Astfel, nu uita ca trebuie intotdeauna sa aprinzi cuptorul cu ceva timp inainte sa te apuci de treaba, incat aluatul sa poata creste mai repede. Pentru a usura cresterea, lasa coca tavalita prin putin ulei de masline si acoperita cu o folie de plastic intr-un loc cald.

2. Blatul de pizza nu se intinde cu facaletul

Pe cat posibil, incearca sa eviti sa intinzi blatul de pizza cu facaletul. Cand intinzi aluatul cu facaletul, bulele de aer acumulate in aluatul crescut sunt eliminate aproape complet, si astfel risti ca pizza ta sa nu mai creasca deloc. Evident ca nu are nimeni pretentia sa-l intinzi in aer, ca chefii italieni, insa il poti intinde foarte bine cu buricele degetelor, din centrul tavii catre exterior. O alternativa este sa-l pudrezi bine cu faina, incat sa nu mai fie lipicios, si sa il intinzi cu mainile, ridicandu-l si tragand usor de el, rotind din cand in cand aluatul pentru a asigura o intindere uniforma.

3. Nu incarca pizza prea tare

Uneori, poate de foame sau de prea multa pofta, risti sa incarci pizza mai tare decat ar trebui. Acest lucru il poti face fie punand o cantitate prea mare de ingrediente, fie punand foarte multe tipuri de ingrediente. Retetele traditionale de pizza includ adesea putine ingrediente, iar daca adaugi mult prea multe risti sa obtii o pizza al carei gust nu mai e bine definit. Prin urmare, retine: pizza-cu-de-toate nu-i o reteta prea reusita.

4. Prea multa branza strica

Aceeasi regula e valabila si atunci cand presari mozzarella, cheddar sau banalul cascaval. Daca exagerezi cu branza, blatul se va ingreuna, se va coace intr-un timp mai lung si va fi si uleios cand scoti pizza din cuptor.

5. Mozzarella e delicioasa, dar nu e obligatorie

Daca vrei cu ardoare o pizza de casa, dar nu ai mozzarella in casa sau ti se pare prea scumpa, inlocuieste-o cu banalul cas romanesc. Gustul este foarte apropiat si iti va iesi o pizza foarte gustoasa.

6. Fa-ti singur sosul de rosii

Nu, ketchup-ul nu este sos de rosii adevarat. In schimb, chiar si atunci cand iti pui legume la pastrare pentru iarna, ai putea sa prelucrezi rosii proaspete in sos, pe care sa-l poti folosi ulterior la pizza. Este mai sanatos si mult, mult mai gustos asa. Ca alternativa, poti folosi pasta de tomate pe care o diluezi, o amesteci cu condimente italiene si o lingurita de zahar.

7. Un blat mai crocant

Daca preferi pizza cu un blat mai crocant, iata un truc care sigur te va ajuta. Dupa ce ai intins aluatul bine pudrat cu faina, pune-l intr-o tigaie cat mai incapatoare pe foc pentru 30-60 de secunde, apoi intoarce-l si lasa-l alte 30-60 de secunde. Se va rumeni foarte bine inca de dinainte de a-l baga in cuptor si astfel vei obtine un blat crocant la exterior si pufos in interior.

S-ar putea sa-ti placa si:

Cea mai rapida pizza

Pizza rustica

Pizza de casa

din aceeasi categorie