Vrei sa prepari sarmalutele dupa alta reteta decat cea cu care esti obisnuit? Incearca-le in varianta moldoveneasca si sigur schimbarea va fi apreciata! Pentru cele mai bune sarmalute moldovenesti, tine cont si de sfaturile utile de la finalul retetei.

Ingrediente
~800 g carne de porc 3 cepe mari 2 linguri ulei 100 g orez 2 verze acre 150 g costita afumata 100 ml suc de rosii 2 linguri marar 2 linguri bulion cimbru sare piper macinat piper boabe
Mod de preparare:

 

  1. Toaca ceapa cat mai marunt si caleste-o in 2 linguri de ulei pana cand devine sticloasa. Adauga bulionul peste ceapa si lasa la foc inca 2-3 minute, amestecand. Pune ceapa peste carnea tocata de cutit bucati cat mai mici, apoi adauga sare, piper, cimbru, orezul spalat si mararul tocat marunt.
  2. Desfa verzele si alege foile, apoi portioneaza-le incat sa obtii din fiecare foaie de varza cate 2 foi de sarmale.  Umple foile astfel taiate cu 1-2 lingurite de compozitie, ruleaza-le si indeasa-le la capete. In cratita in care urmeaza sa le gatesti, asaza intai un strat de varza (fie foi intregi, fie tocata cat mai marunt), urmata de bucatele de costita afumata asezate aleatoriu.
  3. Aranjeaza sarmalele, formand o spirala cat mai bine indesata, de pe marginea cratitei catre centru. Dupa ce ai umplut un rand, asaza un strat de varza tocata marunt, alte bucatele de afumatura, boabe de piper si un nou strat de sarmale. Continua aranjamentul astfel, pana ce termini toate sarmalele. Deasupra asaza un ultim strat de varza tocata marunt, toarna sosul de rosii si apa, pana cand lichidul incepe sa se zareasca printre sarmale. Da sarmalutele moldovenesti la foc mic pentru cca 3 1/2-4 ore, cu capacul pus usor inclinat.

Sfaturi utile:

✽ Optional, poti prepara sarmalutele moldovenesti si la cuptor, ideal intr-o oala de lut, pentru un gust mai bun, mai autentic.

✽ Pentru a te asigura ca sarmalele sunt fierte, gusta varza.

✽ Cantitatea de orez poate varia, si de cele mai multe ori e mai bine s-o alterezi intuitiv: cu cat carnea aleasa de tine este mai grasa, cu atat ai nevoie de mai mult orez pentru a absorbi excesul de grasime. Astfel, daca ai impresia ca ar mai trebui adaugata sau eliminata o lingura, nu ezita. Cel mai probabil ai dreptate.

S-ar putea sa-ti placa si:

Varza a la Cluj

Ciorba de cartofi cu afumatura

Sarmale in foi de vita

din aceeasi categorie
110 minute
4 portii
Usor
140 minute
6 portii
Mediu