Prajitura cu gutui in crema este desertul ideal pentru nostalgici, pentru cei carora gutuile le aduc aminte de copilarie si bunici. Incercati aceasta reteta trimisa si recomandata de Floarea Pana, din Hunedoara.

Ingrediente pentru aluat

200 g faina 100 g unt 100 g zahar un ou 2 linguri apa un praf sare

Ingrediente pentru crema

2 gutui 225 g zahar 500 ml apa 500 ml lapte 3 oua o lingura faina un plic zahar vanilat
Mod de preparare:
  1. Se amesteca faina cu zaharul si untul taiat bucatele, avand grija sa se lucreze repede pentru a se obtine un amestec grunjos. Se adauga oul, sarea si apa cat sa se lege aluatul. Se aduna coca obtinuta in forma de minge si se da la rece cel putin 2 ore.
  2. Intre timp, se prepara crema: se mixeaza 150 g zahar cu ouale si zaharul vanilat, se toarna usor faina, se subtiaza cu laptele cald turnat treptat, dupa care se pun pe foc mic, amestecand incontinuu, pana la primul clocot. Se ia vasul de pe foc si se lasa sa se raceasca.
  3. Se curata gutuile, se taie cubulete si se fierb cu o jumatate de litru de apa si 75 g zahar, timp de 20 de minute. Se scurg fructele si se adauga la crema.
  4. Se intinde aluatul si se pune intr-o tava tapetata cu hartie. Peste ele se pune crema si se dau la copt 25 de minute.
Mod de pastrare:

la frigider