Daca te-ai saturat de clasicele umpluturi, dovleac, mere si branza, incearca si o gustare sarata, placinta cu carne. E mult mai satioasa si poate fi servita ca aperitiv.

Reteta trimisa de Adriana Mariana Rada, din Oradea.

Ingrediente pentru aluat

600 g faina 4 linguri pline untura de porc 4 linguri smantana sare 2 oua 50 g lapte drojdie cat o nuca un galbenus (pentru uns deasupra)

Ingrediente pentru umplutura

700 g carne tocata de porc 2 cepe mari 2 oua o lingura pasta de ardei frunze de marar si patrunjel verde 4 linguri pesmet sare piper
Mod de preparare:
  1. Pentru aluat, se topeste drojdia in laptele caldut. Se lasa un pic sa dospeasca, apoi se amesteca bine cu toate ingredientele, pana se obtine un aluat omogen, din care se intind 2 foi.
  2. Pentru umplutura, se caleste ceapa taiata marunt, apoi se pune carnea de porc tocata si se lasa pe foc pana isi schimba culoarea. Se adauga pasta de ardei si se mai lasa 20 minute, pana se patrunde carnea. Se ia de pe foc si, cand s-a racorit, se adauga ouale, frunzele de marar si patrunjel, sare, piper si la urma pesmetul.
  3. Intr-o tava se pune o foaie din aluat, se intinde umplutura de carne, se acopera cu cea de-a doua foaie, se inteapa cu furculita si se unge cu galbenus de ou. Se coace la foc potrivit, aproximativ 35-40 de minute, pana cand se rumeneste frumos.