Se spune ca este cel mai dificil aluat din lume, dar te vei convinge ca nu e asa! Uite cat de usor e sa prepari in casa niste foi de placinta fragede si la fel de subtiri precum cele din magazin, ba chiar mai bune!

Ingrediente pentru foi de placinta

280+ g faina 5 linguri ulei de masline 2 linguri otet 180 ml apa calda un praf sare

Ingrediente pentru intins

60 g amidon 2 linguri faina
Mod de preparare:

1. Combina faina cu sarea, uleiul de masline, otetul si apa calda, pana cand obtii un aluat omogen. Transfera-l apoi pe masa de lucru si framanta-l pentru minim 10 minute.

2. Cand aluatul incepe sa devina lipicios, adauga faina putin cate putin, pana devine extrem de elastic. Lasa aluatul pentru placinta pentru o ora sa se odihneasca, intr-o folie de plastic.

3. Imparte aluatul obtinut in 12 parti egale (poti folosi cantarul pentru a le obtine perfect egale). Combina amidonul si faina pentru intins si presara din amestec pe blatul de lucru.

Intinde cele 12 foi de placinta, in doua serii de cate 6, astfel:

1. Intinde prima foaie de placinta pe blatul presarat cu amidon si faina pana cand ajungi la o dimensiune aproximativa de 10 cm diametru, presar-o din abundenta cu faina si amidon, apoi da-o deoparte.

2. Procedeaza exact la fel cu toate celelalte 5 foi de placinta, aducandu-le la dimensiunea primei foi. Suprapune toate foile intinse, asigurandu-te ca intre ele exista amidon si faina din belsug, apoi intinde toate cele 6 foi de placinta simultan, cu un sucitor.

3. Cand ajungi sa dublezi in diametru dimensiunea foilor de placinta, opreste-te si presara-le din nou cu amestecul de amidon si faina. Acest pas, desi poate parea enervant, e extrem de important, caci in caz contrar foile vor deveni foarte subtiri si se vor lipi una de cealalta.

4. Continua sa intinzi foile de placinta pana cand devin subtiri (aproape translucide), apoi procedeaza la fel cu celelalte 6 portii egale de aluat.

5. La final, separa foile de placinta si foloseste-le exact cum le-ai folosi pe cele de cumparat, ungandu-le obligatoriu cu ulei. Alternativ, ruleaza toate foile de placinta intre doua foi de copt si ambaleaza-le in folie alimentara.

6. Poti da foile de placinta pentru 24 de ore la frigider sau le poti da la congelator.

Cantitatile sunt suficiente pentru a obtine 12 foi subtiri rotunde, pentru o tava de cca 30 cm diametru.