Iată un desert pregatit cu cele mai delicioase fructe ale toameni, un cheesecake cu prune. Pentru aceasta reteta este ideal sa ai prune proaspete, insa desertul iese delicios si cu fructe din compot, deci nu te sfii sa-l faci si in afara sezonului.

 

INGREDIENTE PENTRU BLAT

 200 g biscuiti cu cacao  80 g unt

INGREDIENTE PENTRU STRATUL DE BRANZA

500 g crema de branza  180 g zahar 350 ml smantana pentru frisca 2 oua  2 linguri amidon  esenta vanilie o lingurita zeama de lamaie 200 g prune fara samburi 
Mod de preparare:

Prepararea blatului de cheesecake cu prune

  1. Zdrobeste biscuitii cat mai fin si combina-i cu cele 80 g unt topit. Asaza aceasta compozitie intr-o tava de tort cu pereti detasabili, tapetată cu hartie de copt si preseaza amestecul bine in tava.
  2. Înfășoara partea de jos a tăvii in folie de aluminiu, pentru a o izola de apa in care va sta in cuptor.

Pregateste stratul de crema de branza

  1. Bate crema de branza cu zaharul pentru 4-5 minute, apoi adauga esenta de vanilie, smantana pentru frisca, cele doua oua, zeama de lamaie, esenta de vanilie si amidonul.
  2. Omogenizeaza bine compozitia si toarn-o in tava, apoi niveleaza suprafata. Pune deasupra felii tăiate de prune si da tava la cuptor, intr-o alta tava, mai mare, cu apa, pentru 30 de minute la 180 de grade si pentru alte 30 de minute la 150 de grade.
  3.  Dupa ce stingi cuptorul, lasa cheesecakeul cu prune in cuptor pentru inca o ora, cu usa inchisa.
  4. Pentru un plus de gust poți să presari deasupra puțină scorțișoară, dar și câțiva biscuiți zdrobiți.