Kazandibi sau, cum i-am spune noi, budincuță coaptă de lapte.

Mulți l-au declarat cel mai bun desert turcesc. Nu putem să îi aprobăm sau nu decât dacă îl încercăm întâi. Bine că se face extrem de ușor! Astfel:

Preîncălzește cuptorul.

Unge o tavă cu unt. (poate fi una de chec sau de prăjitură, nu contează).

Presară un strat subțire dar compact de zahăr deasupra (cele 3 linguri). Dă tava la cuptor până zahărul prinde o ușoară culoare de caramel.

Între timp, într-o cratiță care nu lipește combină făina cu făina de porumb și laptele, amestecând din când în când cu o lingură de lemn să nu se lipească. La foc mediu pentru aproximativ 10 minute sau până când obții o cremă omogenizată. Adaugă apoi restul de zahăr, amestecând bine de tot. Dă de pe foc. Adaugă vanilia, amestecă bine.

Toarnă compoziția în tavă și dă la cuptorul încins, pentru 15-20 minute.

Las-o să stea un pic la răcit (cel mai bine faci asta dacă pui tava cu totul într-un vas cu apă rece) și apoi scoate desertul pe farfurie, răsturnându-l cu fundul în sus.

Opțional, poți presăra scorțișoară pe deasupra.

Foto: 123rf.com