Dacă sunteți la dietă sau pur și simplu vreți să vă faceți un desert pe cât de sănătos și sărac în calorii, pe atât de gustos, faceți rețeta asta! De unde mai puneți că găsiți, astfel, o întrebuințare bananelor acelea mult prea coapte care zac în cămară! E normal să fiți puțin sceptici la gândul că din numai 2 ingrediente (care practic nu au nimic în comun) poate ieși o înghețată cremoasă și delicioasă – fără lapte, ouă sau chiar zahăr! 

Dar trebuie să o încercați, ce aveți de pierdut? Adică… ori asta ori ajungeți să aruncați, pentru a nu știu câta oară, bananele alea înnegrite.

Întâi curățăm bananele în rondele, le punem într-un vas și apoi direct în congelator. Acolo le lăsăm la înghețat aproximativ 2 ore – în funcție de cât de “Polul Nord” vă e congelatorul.

Puneți bananele în blender (care trebuie să fie unul puternic pentru a transforma în “piure” bananele congelate). Și folosind treapta cea mai puternică, încet, cu răbdare, mixați bananele până au o textură cremoasă de înghețată. Când pasta devine moale și cremoasă, adăugați untul de arahide și mai blend-uiți încă o dată, ca să combinați aromele. Atât, nimic mai simplu!

Dacă vă place înghețata un pic mai cremoasă (precum aceea de la dozator), serviți imediat. Dacă nu, o dați înainte la frigider, pentru câteva ore.

Foto:  înghețată de banane / shutterstock