Soare, mare, plaje largi la care sa visezi cât e ziua de lunga, cladiri a caror arhitectura iti taie respiratia, dar si feluri de mâncare pe care nu ai cum sa le uiti: iata numai câteva motive pentru care merita sa vizitezi Spania.

Datorita pozitiei geografice, Spania poate fi considerata o perfecta destinatie tursitica 365 de zile din 365 caci, chiar daca nu se poate face plaja tot timpul, o vacanta tematica tot este posibila: la Lerida, pentru descoperirea unor meserii traditionale, in Canare, pentru vulcani, la Santander, pentru o friptura extraordinara de vita, iar Barcelona pentru geniul lui Gaudi si cumparaturi.

Bogatie gastronomica

Considerata a fi una dintre cele mai bune din lume, bucataria spaniola este mediteraneeana in mare parte, dar cu
mari influente arabesti, ajunse aici odata cu cotropitorii. Este o bucatarie simpla si autentica, care se bazeaza pe legume proaspete, peste, fructe de mare, dar si carne de cea mai inalta calitate. Mâncarea traditionala este “paella”, un amestec delicios de orez cu peste si fructe de mare, cu carne de pui sau cu carne rosie. La fel de cunoscute si de apreciate pentru mese rapide sau gustarile de seara sunt “tapas”, ce constau in feliute de pâine condimentate in diverse moduri,
cu sunca, fructe de mare, brânza ori cu masline. Nu putem insa sa nu amintim si de brânza de oaie “Queso Manchego”, produsa in La Mancha, de deliciosul “Jamon Serrano”, o sunca ce se topeste in gura, uscata in aerul curat de munte, de “tortilla Espaῆola”, altfel spus o omleta bogata, cu cartofi si ceapa, sau de binecunoscutul “gazpacho”, supa rece cu rosii, ardei si alte legume proaspete de sezon. Cât despre bauturi, spaniolii se pot lauda cu niste vinuri de exceptie, cum ar fi celebrul Jerez de la Frontera, apreciat si exportat in intreaga lume, sau cu savuroasa si inmiresmata sangria traditionala.

Siai ca…

…Spania este declarata a fi tara cu cele mai multe baruri pe cap de locuitor din lume? Exista un bar pentru fiecare 129 de oameni.
… Spania este singura tara din Europa care produce banane?
… Spania produce 45,5% din uleiul de masline din lume, de 4 ori mai mult decât Grecia?
… La Tomatina, lupta de rosii din Valencia este cea mai mare lupta cu legume din lume?