O masa completa din punct de vedere nutritiv, ce contine atat proteine cat si fibre si grasimi bune. Reteta perfecta pentru vegani, vegetarieni sau pentru cei care tin post.

Ingrediente

500 g fasole verde 100 ml ulei un ardei gras o lingura migdale maruntite 4 catei usturoi 50 ml vin alb sec sare piper
Mod de preparare:
  1. Se pune apa cu un praf de sare la fiert si, cand clocoteste, se pune fasolea. Se lasa un minut si se scoate intr-o strecuratoare.
  2. In ulei incins se pune usturoiul feliat. Se lasa 2 minute, apoi se adauga ardeiul taiat felii si migdalele maruntite. Se lasa 2 minute.
  3. Se adauga fasolea si se lasa pe foc, amestecand-o 10 minute. Se presara sare, piper, se toarna vinul, se da focul mare si, cand vinul s-a evaporat, fasolea este gata.

Sfaturi utile

✽ Fasolea verde nu se fierbe mai mult de 1-2 minute, inainte de a fi adaugata in mancare, pentru a se pastra textura ei usor crocanta. Gatita cu ulei de masline, fasolea verde va avea un gust mult mai bun, ca cel al preparatelor mediteraneene.