Cremoasa si racoritoare, rulada cu mascarpone si ananas este un desert delicios si prezentabil perfect pentru o dupa-amiaza petrecuta impreuna cu cei apropiati.

Reteta trimisa de Elena Angheluta, Vaslui.

Ingrediente pentru foia de rulada

4 oua 100 g zahar pudra 100 g faina un plic zahar vanilat

Ingrediente pentru crema

o conserva compot de ananas o cutie mascarpone 200 ml frisca 4 linguri zahar pudra

Ingrediente pentru decor

o ciocolata
Mod de preparare:
  1. Pentru foaie, se separa albusurile de galbenusuri si se bat albusurile spuma, adaugand treptat zaharul pudra. Apoi se adauga galbenusurile, unul cate unul, si se mixeaza continuu.
  2. Treptat, se vor adauga in compozitie faina si zaharul vanilat si se va amesteca pana la completa omogenizare.
  3. Aluatul obtinut se toarna in tava de la aragaz tapetata cu hartie de copt si se intinde usor, apoi se da tava la cuptor 15-20 de minute. Cand e gata, foaia se scoate cu tot cu hartie pe un prosop umed.
  4. Pentru crema, se bate frisca bine cu zaharul pudra in care se adauga crema de mascarpone. Bucatile de ananas, bine scurse de suc si taiate in bucati foarte mici, se vor adauga si ele in crema.
  5. Crema obtinuta se intinde uniform pe foaia de rulada, care apoi se ruleaza si se da la rece cateva ore.
  6. Pentru decor, tableta de ciocolata se topeste pe baie de aburi, apoi se intinde pe toata rulada. Se da la rece sa se intareasca ciocolata.