O prajitura cu ciocolata delicioasa, in straturi, pe care ti-e mai mare dragul sa o prepari si sa o servesti.

Reteta a fost trimisa de Ninica Radescu, din Gorj.

Ingrediente pentru foile albe

120 g margarina un ou 100 g zahar tos 300 g faina o lingurita amoniac stins cu o jumatate de ceasca de lapte

Ingrediente pentru blatul maro

4 linguri zahar 4 oua 4 linguri faina o lingura cacao

Ingrediente pentru crema

500 ml lapte 180 g zahar 2 plicuri zahar vanilat 3 linguri faina coaja si zeama de la o lamaie 200 g unt

Ingrediente pentru glazura

ciocolata alba si fulgi de ciocolata cu lapte
Mod de preparare:
  1. Pentru foile albe, se mixeaza margarina cu zaharul tos, un ou, o lingurita de amoniac stins intr-o jumatate de ceasca de apa si se amesteca totul cu faina pana se obtine un aluat potrivit de tare, din care se intind doua foi ce se coc pe fundul tavii unse cu ulei.
  2. Pentru blatul maro, 4 galbenusuri se mixeaza cu 4 linguri de zahar. Se adauga faina, o lingura cu cacao si albusurile battue spuma. Blatul se coace in tava unsa si tapetata cu faina.
  3. Crema se pregateste dizolvand zaharul si zaharul vanilat in lapte. Se adauga 3 linguri de faina si se fierbe totul pana se ingroasa. Cand se raceste, se adauga untul, zeama si coaja de la o lamaie.
  4. Prajitura se asambleaza astfel: blat alb, crema, blat maro, crema, blat alb. Deasupra se toarna o glazura din ciocolata alba topita si se orneaza cu fulgi de ciocolata cu lapte.

S-ar putea sa iti placa si:

Prajitura Noapte de iarna'

Negresa cu ciocolata si pere

Prajitura Fantezie de toamna'

din aceeasi categorie