Multe dintre produsele de curățenie pe care ne-am obișnuit să le folosim în gospodărie conțin substanțe toxice, substanțe care pot avea efecte nocive pe termen lung, asupra sanatații întregii familii. În plus, majoritatea produselor conventionale de curățenie, cum sunt detergentii sau soluțiile de igienizare, au un impact negativ asupra mediului înconjurător. Detergentii bio folosesc ingrediente naturale, cu toxicitate redusă și sunt mai blanzi cu pielea și cu mediul. Iată cateva motive pentru care ar fi bine sa speli rufele cu detergenti bio.

     1. Sunt mai puțin nocivi pentru mediul înconjurător

Felul în care trăim își pune amprenta, din ce în ce mai mult, asura mediului înconjurător. De aceea, este important că  fiecare dintre noi să facă  alegeri care afectează cât mai puțin planeta. Una  dintre aceste alegeri este trecerea la detergenți  bio, ecologici. În detergenții obișnuiți, se găsesc  foarte multe  substanțe toxice, precum înălbitori, aditivi sau surfactanți. Acestea  ajung în natură  prin apă evacuată  din mașină de spălat în rețeaua  de canalizare.  Detergenții ecologici, de cealaltă  parte, au in formula  lor ingrediente naturale, biodegradabile. Detergenții  bio sunt pe baza de activi din plante sau enzime de proveniență  animală, fiind, astfel, complet siguri pentru mediul înconjurător.

     2. Sunt potriviți pentru persoanele alergice

Persoanele cu pielea sensibilă sau care suferă de alergii știu cât de greu este să  găsești un detergent  blând. Majoritatea  detergenților  obișnuiți conțin puternici  agenți de curățare care au un nivel crescut de toxicitate și  declanșează diverse alergii, oricât de bine ar fi clătite  hainele. Spre deosebire de aceștia, detergenții bio nu conțin coloranți, ftalați, parabeni, clor sau amoniac, astfel că pot fi folosiți, în siguranță, pentru curățarea hainelor  bebelușilor sau a persoanelor alergice.

     3. Curăță într-un mod non-toxic

Un detergent bun trebuie să curețe hainele și să le împrospăteze. Însă, dacă în acest proces sunt implicate substanțe toxice  și care au  potențial efect cancerigen, rezultatul este nociv pentru sănătate . De aceea, detergenții bio conțin ingrediente  non-toxice. Acestea sunt enzime naturale care acționează  direct asupra petelor, fiind  eficienți, fără să polueze.

    4. Sunt mai economici

Chiar dacă, la prima vedere, detergenții ecologici pot părea mai scumpi decât  cei chimici, cu ajutorul lor poți face economii mai mari, pe termen lung. Pe de o parte, mulți dintre detergenții bio sunt  concentrați, astfel că poți folosi  cantități mici la fiecare spălare. De cealaltă  parte, detergenții bio sunt foarte  eficienți și pot fi folosiți  chiar și cu apă  rece. În felul acesta,  poți face o economie suplimentară cu mașina  de spălat.

      5. Sunt eficienți împotriva multor tipuri de pete

Datorită ingredientelor naturale conținute, detergenții bio sunt foarte eficienți  împotriva petelor de natură organică. Vei scoate ușor petele de vin, iarbă,  mâncare, machiaj, transpirație sau sânge.

     6. Au un miros natural, foarte plăcut

Cu detergenții bio nu trebuie să-ți faci probleme pentru prospețimea rufelor tale. Ingredientele lor naturale, din plante și  uleiuri esențiale, le dau un parfum discret și plăcut. Marele avantaj este că  acest parfum nu provine din substanțe chimice și  este sigur pentru persoanele alergice sau pentru copii.

     7. Nu lăsa reziduuri chimice pe haine

Unul dintre marile dezavantaje ale detergenților obișnuiți este acela că lasă pe haine substanțe  chimice invizibile cu ochiul liber, dar care  ajung, ulterior, pe pielea  noastră sau sunt inhalate, atunci  când folosim rufele spălate. Aceste  substanțe  chimice se acumulează și pot cauza  efecte nedorite, de la alergii, eczeme ale pielii,  până la afecțiuni mai grave. Trecerea la  detergenții bio  elimina aceste reziduuri de pe haine, fiind o alegere mult mai bună pentru  sănătate.

În concluzie, detergenții bio sunt mai siguri pentru sănătate și mediul înconjurător, conțin mai puține substanțe chimice dăunătoare pentru piele și pot fi folosiți și  pentru hainele copiilor sau ale persoanelor alergice. Ingredientele naturale din care  sunt făcute le asigură o eficientă cel puțin egală cu a detergenților obișnuiți și un parfum natural, plăcut. Cu alte cuvinte, detergenții naturali oferă  toate avantajele detergenților obișnuiți, fără a avea  parte de dezavantajele acestora.