Membru in juriul emisiunii “Ham talent”, Diana Munteanu ne povesteste cat de bine se imbina pasiunea pe care o are pentru gastronomie si timpul petrecut alaturi de baietelul ei. Am vorbit si despre post, retete si trucuri culinare.

Cand nu te vedem pe micile ecrane esti o mamica pasionata careia ii place sa si gateasca?

Asa este! Si ca sa va spun un secret, gatesc si pentru colegii mei de la “Ham Talent” (Antena 1)! De fapt, gatesc in fiecare zi. De toate, de la supe, ciorbe sau mancaruri cu sos, care ii plac baietelului meu, David, pana la placinte, cornulete, papanasi si prajituri de tot felul.

Cand si cum ai inceput sa gatesti?

Prima mancare gatita de mine a fost pe la varsta de 9 ani, o tocanita de cartofi, pe care m-a invatat bunica mea sa o fac. Ea si mama m-au invatat tot ceea ce stiu acum.

Care consideri ca este in prezent specialitatea ta?

Nu stiu exact. Nu ma laud, de obicei, si, in general, cand e vorba de mancare, trebuie sa vorbeasca altii despre ea. Gatesc cu gust si pentru ca le fac pe toate cu placere si imi ies de minune.

Baietelului tau, David, ce ii place foarte mult sa ii pregatesti?

Lui David ii plac mancarurile cu sos, ardeii umpluti si, bineinteles, placintele, clatitele si tot ce inseamna dulce facut in casa.

Sta pe langa tine cand esti in bucatarie?

O, da! Ii place sa ma ajute si il implic mereu atunci cand gatesc. Stie si ii place tot ce se pregateste cu mixerul. Si gusta cu degetul din cremele de prajituri.

Cum arata bucataria ta?

Este o bucatarie complet utilata, moderna, unde, ca orice femeie careia ii place sa gateasca, mi-am aranjat lucrurile in functie de prioritati. Este un loc primitor, spatios si intotdeauna cu aroma de bunatati.

Urmaresti show-uri culinare, citesti bloguri sau carti de gastronomie?

Cand am timp pentru asta, da! Si citesc tot felul de retete sau trucuri pentru gatit.

Multi oameni se straduiesc sa manance sanatos. Tu cum iti concepi dieta?

A manca sanatos inseamna in primul rand a nu manca pe fuga, a consuma fructe si legume, carne slaba, toate gatite cat mai natural. Eu folosesc cat mai mult produse de gradina, branzeturi si carne de la producatori mici.

La jumatatea lunii noiembrie incepe Postul Craciunului, care dureaza 40 de zile. Obisnuiesti sa tii post?

Da, tin post, iar postul Craciunului este usor de tinut. Sunt multe dezlegari la peste si m-am obisnuit sa inlocuiesc laptele cu lapte de migdale sau caju. In plus, mancarurile de legume sau salatele sunt preferatele mele.

Cunosti retete de post?

In general, prepar legume trase la tigaie sau orez cu legume, mancaruri simple, dar sanatoase si consum multe fructe.

Pe 15 decembrie, va fi ziua ta de nastere. Ce cadou ti-ar placea sa primesti din partea lui David?

David este cadoul lui Dumnezeu in aceasta viata si orice vine de la el este o bucurie. Sigur imi va colora ceva frumos pentru ca ii place asta si pentru mine e mai mult decat suficient!

Secretele mele

✽ Condimentele

“Intotdeauna la friptura de vitel pun unt, foaie de dafin si putin vin.”

✽ Fiul meu si muzica

“Imi place sa gatesc atunci cand este David in preajma si mereu ascult si muzica. “