Marele castigator sezonului trecut al MasterChef are multe in comun cu celebrul personaj de film Nea Marin Miliardar. Haios, descurcaret si cu praz la purtator, Ciprian povesteste detalii din viata lui si ne recomanda preparate foarte interesante.

Ce ai invatat dupa participarea la MasterChef (Pro TV)?

MasterChef m-a invatat cu adevarat ce inseamna o competitie si mi-a dat incredere in mine. Sunt la varsta la care nu stiam exact ce drum sa urmez in viata. Pana acum am incercat sa fac multe lucruri, am lucrat in foarte multe domenii, dar am descoperit ca pasiunea mea pentru bucatarie este cea mai puternica dintre toate, asa ca trebuie sa o exploatez la maximum pentru a ajunge un bucatar excelent, asa cum imi doresc.

De ce tii cont in primul rand cand esti in bucatarie?

Primul lucru de care am grija este sa fiu bine dispus. Dupa aceea, ma uit ce ingrediente am inainte de a ma apuca sa fac un preparat. Iar cand imi lipseste un ingredient, sunt creativ si lucrul asta il ador in bucatarie, sa fac preparate uimitoare cu ce am prin frigider.

Cand ai pregatit primul tau preparat?

Primul preparat l-am facut la 9 ani, o salata de icre. Am frecat la icrele alea de le-am zapacit si, din fericire pentru mine, au iesit foarte bune. Imi placea mult sa stau langa tatal meu cand gatea, sa invat cat mai multe trucuri din bucatarie.

Prazul este talismanul tau norocos chiar si daca nu il folosesti…

Da, prazul e talismanul meu norocos. Inspiratia mea a fost Nea Marin Miliardar. Ma amuzam mereu ca purta prazul oltenesc peste tot… si asta i-a adus o valiza plina cu bani. Si am zis sa iau prazul, ca in finala sa imi aduca si mie un trofeu si sa ma faca Nea Ciprian Miliardar.

Care este reteta ta favorita cu praz?

Guacamole mexican cu praz e pe primul loc in preferintele mele. Si mai am o reteta preferata, “Vichyssoise de cartofi cu praz”. Este o supa crema de cartofi cu praz si branzeturi frantuzesti. Iar de acum inainte mi-am propus sa inventez tot felul de deserturi in care prazul sa fie vedeta farfuriei.

Ce surpriza culinara le-ai recomanda indragostitilor?

Ii sfatuiesc sa incerce un desert pe care eu il consider potrivit pentru aceasta ocazie. Asociez dragostea cu ciocolata si recomand pentru aceasta perioada a anului un mousse de ciocolata cu dulceata de caise confiate si biscuiti in coniac.

Ce vis de-al tau ti-ar placea sa mai devina realitate?

Imi doresc doar sa fiu sanatos, e primul lucru la care ma gandesc. Restul vin de la sine.